"Gaudeamus igitur.
Iuvenes dum sumus ..."

marți, decembrie 03, 2013

Mina Minovici, intemeitorul medicinei legale romanesti

Mina Minovici este primul copil al familiei care da piept cu Bucurestii. Absolvent al Scolii Superioare de Farmacie infiintata de Dr. Carol Davila (1855), devine asistent in farmacie, si este numit in 1878 preparator al cursului de chimie de doctorul Davila, obtinand postul de farmacist extern al Eforiei Spitalelor Civile. Se inscrie si la Facultatea de Medicina reusind dupa o perioada  de munca tenace, sa obtina licenta in farmacie in 1881, bacalaureatul in litere si stiinte  in 1884 si apoi sa termine cursurile Facultatii de Medicina 1885. In acelasi an, pleaca cu o bursa la Paris pentru a dobandi doctoratul in medicina si a se specializa in toxicologie, in 1886. Sustine teza de doctorat in medicina la 7 iunie 1888 cu lucrarea “Etude medico-legale sur la mort subite a la suite de coups sur l’abdomen et le larynx”  si este ales membru al Societatii de medicina legala din Franta.
In 1889, este numit preparator al laboratorului de chimie al Faculatii de Medicina si decide reintregeasca familia, pe care o aduce la Bucuresti. Intors in tara, Mina Minovici, reuseste ca medic legist sa inaugureze in 1892, cu mari eforturi, un institut medico-legal care ulterior i-a purtat numele. Anul 1896 marcheaza urcarea la catedra a Dr. Mina Minovici, fiind autorizat sa tina un curs liber de medicina-legala la Facultatea de Drept din Bucuresti, devenind in anii urmatori titular al catedrei de medicina legala. Isi implineste visul de a se numara intre membrii fondatori ai  Societatii de Stiinte Fizice in 1890 iar in 1909 este numit membru in Consiliul Sanitar Superior. In 1912, Mina Minovici indeplineste functia de director general al serviciului sanitar. Fost voluntar in razboiul din 1877-1878, in timpul razboiului din Bulgaria din 1913, participa ca medic maior de rezerva pentru ca apoi, in timpul primului razboi mondial, primeste ordin sa ramana in Bucuresti, pe linga Crucea Rosie si Institutul medico-legal. Pe 15 iunie 1919, este ales decan al Facultatii de Medicina din Bucuresti, fiind ales in aceasta demnitate inca de trei ori in 1923, 1925 si 1930. La 25 aprilie 1933 se stinge din viata lasand mostenire generatiilor viitoare o viata de studiu, invoatie si mai presus de toate, un sistem medical modern. sursa : http://www.minovicifoundation.com/ro/mina-minovici/

VICTOR VÂLCOVICI

Victor Vâlcovici (n. 9/21 septembrie 1885, Galați, d. 21 iunie 1970, București) a fost un matematician român, membru titular (1965) al Academiei Române. A urmat școala primară și liceul la Brăila (actualul Colegiu Național „Nicolae Bălcescu”) , fiind des întâlnit în coloanele „Gazetei matematice”, în calitate de rezolvitor de probleme și apoi de colaborator. A devenit student al Facultății de Științe din București, avându-i ca profesori pe Spiru Haret și Gheorghe Țițeica. A obținut rezultate excepționale, deschizându-i-se astfel o carieră universitară, printr-o bursă la Universitatea din Göttingen. Lucrarea sa de doctorat Mișcări fluide discontinue cu două linii libere, care corespundea preocupării științifice ale epocii, a atras atenția specialiștilor și a fost des citată în scrierile referitoare la aceste fenomene. Rezultatele sale în legătură cu schema considerată, numită în lucrările de specialitate „schema Vâlcovici-Birkhoff”, au fost expuse în detaliu de Umberto Cisotti, apoi reluate de Garet Birkhoff. Reîntors în țară, Victor Vâlcovici a preluat catedra de matematică la Universitatea din Iași, unde i-a succedat lui Dimitrie Pompeiu. În 1921, în urma înființării Școalei Politehnice din Timișoara, grație stăruințelor lui Traian Lalescu, Vâlcovici devine profesor la Timișoara și este ales rector al noului centru de învățământ superior tehnic. Cu simțul datoriei împlinite, lăsând la Timișoara un institut înfloritor, acesta se stabilește ca profesor de mecanică în 1930 la Universitatea din București activând până în 1962 când a fost ales membru al Academiei Române. În 1965 a devenit membru titular al Academiei. A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 5 iunie 1943.

ANASTASE SIMU

Anastase Simu (n. 25 martie 1854, Brăila - d. 28 februarie 1935, București) a fost un academician român, doctor în științe politice și administrative, colecționar de artă, ocupând funcțiile de secretar la Legația României la Berlin, membru de onoare (1933) al Academiei Române și mai târziu senator de Brăila în 3 legislaturi. După studii făcute la Paris și Bruxelles a fost membru al „Consiliului consultativ al artelor” (1910 - 1915) și a fondat în 1910 Muzeul Simu, fiind primul colecționar de la noi care a considerat necesar să ridice o casă de artă cu scopul de a contribui la educația municipalității. Anastase Simu s-a născut la Brăila pe 25 martie 1854 într-o familie de agricultori foarte bogați, cu moșii întinse în diferite zone ale țării. El devine moștenitorul acestei imense averi la vârsta de 19 ani, când încă era elev la Institutul Teresianum din Viena. Își ia licența în drept la Paris și doctoratul în științe politice și administrative la Bruxelles. Este numit secretar la Legația României din Berlin și apoi senator de Brăila în trei legislaturi consecutive. Începând să se intereseze de colecționarea lucrărilor de artă, Anastase Simu se implică în același timp și în alte domenii ale vieții sociale și culturale. Este membru în Consiliul Consultativ al Artelor din Ministerul Instrucțiunii Publice (1910–1915), membru al Ateneului Român, membru de onoare al Academiei Române.

CONSTANTIN SANDU - ALDEA

Constantin Sandu-Aldea (n. 14 noiembrie 1874, Tichilești, Brăila - d. 21 martie 1927, București) a fost un inginer agronom român, scriitor și prozator de orientare semănătoristă, membru corespondent (1919) al Academiei Române. Fiu de țăran, a făcut studiile agricole la Paris și la Berlin. A fost profesor de agricultură la Școala centrală de agricultură de la Herăstrău. Ca agronom, este fondatorul științei ameliorării plantelor în România (Ameliorarea plantelor agricole, 1915). A adus și a achiziționat în România diferite soiuri de grâu, pe care le-a cultivat în scop științific. A selecționat cele mai productive soiuri și a studiat soiurile românești „Bălan românesc”, „Uriaș”, „Banat”, „Tisa”, „Azima”. Recurgând la încrucișări cu soiuri străine, a obținut noi variante precum „Bălan/Squarehead”, „Pietroșani/Nonette”, „Arnău/Ghirca”, „Arnău/Turchstan”, etc. Între 1922 și 1925 a creat și hibrizi noi care îi poartă numele: „Sandu-Aldea 22” și „Sandu-Aldea 224”.
Ca scriitor, a debutat cu poezii și note de călătorie, dar s-a afirmat mai ales ca prozator. Personajele nuvelelor (adunate în volumele În urma plugului, 1905; Pe drumul Bărăganului, 1908; Ape mari, 1910; Pe Margineanca, 1912 și Călugarenii, 1920) și romanelor sale (Două neamuri, 1906), recrutate din lumea Bărăganului și a bălților Dunării, sunt naturi elementare și aprige, mânate de instincte violente. A tradus din Ibsen, Leonid Andreev, Loti, Sudermann. Pentru volumul Călugărenii a primit în anul 1921 premiul „Neuschotz” al Academiei Române.

OARE GENERALUL RADU R. ROETTI A TRECUT PE LA LICEUL NOSTRU ?!

Radu R. Rosetti (n. 20 martie 1877, Căiuți, Bacău - d. 2 iunie 1949, Închisoarea Văcărești) a fost un istoric și general român, membru titular al Academiei Române. După terminarea cursului primar la școala din comuna natală își continuă studiile la Liceul Național din Iași, urmează cursul pregătitor pentru Școala de poduri și șosele, în 1899 este absolvent al Școlii Militare de artilerie și geniu, iar în 1906 al Școlii superioare de Război. Radu R. Rosetti s-a căsătorit la 26 aprilie 1907 cu Ioana Știrbey. În timpul celor șapte ani de căsătorie, soții Rosetti au avut patru copii: Ileana, Radu, Ioana și Elisabeta. Ioana Știrbey a murit, în vârstă de numai 29 de ani, la nașterea celui de-al patrulea copil.  Radu R. Rosetti a avut o merituoasă activitate ca șef al Biroului Operații din cadrul Marelui Cartier General, ca ofițer de Stat Major și apoi comandant al Regimentului 47 / 72 Infanterie; este rănit în lupta de la Răzoare (6 august 1917), pentru faptele sale eroice fiind decorat prin decret regal cu cea mai înaltă distincție militară, „Ordinul Mihai Viteazul”, clasa a III-a. După război este numit atașat militar la Londra, apoi comandant de brigadă și, ulterior, director al Cursurilor de pregătire pentru ofițerii superiori. În 1924 este înaintat la gradul de general.Reputat practician și teoretician, autor al unor studii de istorie și teorie militară de incontestabilă importanță, președinte al Consiliului de Conducere al Muzeului Militar Național (1924–1931), muzeu pentru înființarea căruia militase încă din 1914, Radu R. Rosetti a inițiat săpături arheologice la „vechile cetăți“ Soroca (1928), Cetatea Albă, Turnu Severin și Țețina (1929).Din 1927, Radu R. Rosetti a fost ales membru corespondent, iar din 1935 membru titular al Academiei Române. Cu această ocazie a prezentat discursul de recepție cu titlul Gânduri despre vitejie în trecutul  românesc.Între anii 1931-1940 a condus Biblioteca Academiei Române. Considerat drept cel mai important cercetător al istoriei militare a poporului român, om de o aleasă cultură, generalul academician Radu R. Rosetti, care pe parcursul întregii sale vieți a detestat totalitarismul, a fost determinat să accepte în 1941 funcția de Ministru al Educației Naționale, Cultelor și Artelor în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 - 11 noiembrie 1941, motiv pentru care, în 1949 a fost arestat din ordinul unui Tribunal al poporului, care l-a condamnat la doi ani de închisoare, sfârșindu-și zilele în închisoarea Văcărești, la vârsta de 72 de ani, la 2 iunie 1949. sursa wikipedia

TUDOR R. POPESCU

Prof. univ. dr. Tudor R. Popescu (1913-2004), membru de onoare al Academiei Române a adus contribuţii importante la dezvoltarea dreptului privat român din ultima jumătate de veac, îndeosebi în materia dreptului civil, dreptului internaţional privat şi dreptului comerţului internaţional. Format la marea şcoală juridică românească interbelică, Profesorul a beneficiat de sprijinul şi a urmat modelul unor personalităţi precum: Traian Ionaşcu (căruia i-a fost asistent la Facultatea de drept din Iaşi), M. Eliescu ori Petre Anca (în cadrul Consiliului Legislativ) deveniţi ulterior, în 1954, fondatori ai Institutului de Cercetări Juridice (I.C.J.) al Academiei Române. A făcut parte din primul Consiliu Ştiinţific al Institutului (februarie 1955) şi a condus sectorul de drept internaţional privat (1956-1965) În anii 1960 profesorul T. R. Popescu a participat la realizarea mai multor teme de cercetare ale Institutului, printre rezultatele căreia se află remarcabila Teoria generală a obligaţiilor (1968) elaborată împreună cu cercetătorul Petre Anca şi care, dincolo de valoarea sa ştiinţifică intrinsecă şi funcţia instructivă, se dorea o reflectare a teoriei constantelor dreptului. Personalitate cu o largă deschidere internaţională, membru de frunte al UNIDROIT, profesorul T.R. Popescu a contribuit, în calitate de preşedinte al Societăţii Române de Legislaţie Comparată la continuarea şi promovarea zilelor juridice franco-române, iniţiate, în 1967, de I.C.J. şi Societatea Franceză de Legislaţie Comparată din Paris. Poate că profesorul Tudor R. Popescu va rămâne în istoria dreptului românesc mai ales prin lucrările şi experienţa sa în domeniul dreptului comerţului internaţional. În condiţiile în care în ţară comerţul era monopol de stat, iar aplicarea Codului comercial de la 1887, practic, suspendată, o atare disciplină a avut marele merit de a fi oferit generaţiilor de jurişti formaţi înainte de 1989, elemente fundamentale de drept comercial. Totodată arbitru internaţional de prestigiu, participant activ la procesul de sistematizare, uniformizare şi dezvoltare a reglementărilor în materie şi la dialogul ştiinţific aferent, Tudor R. Popescu a fost perceput ca reprezentantul legitim al ştiinţei juridice româneşti în domeniu. Ca expresie a acestui fapt, pentru multă vreme în cadrul consultaţiilor pe probleme juridice majore în faţa marilor instanţe de arbitraj internaţional, precum cea a Camerei Internaţionale de Comerţ din Paris, punctul de vedere doctrinal românesc trebuia să evoce, fără excepţie, ideile din lucrările profesorului. Spirit generos şi elevat, el a văzut în cercetarea juridică fundamentul teoretic indispensabil al activităţii didactice universitare, de legiferare şi aplicare a dreptului şi i-a acordat consideraţia necesară.
Prof. univ. dr. Mircea Duţu
Directorul Institutului de Cercetări Juridice
„Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române

GHEORGHE PETRAŞCU

Pictor modern de mare valoare, frate cu istoricul literar Nicolae Petraşcu, născut în Tecuci, la 5 decembrie 1872. Urmează şcoala primară şi gimnaziul la Tecuci, după care continuă Liceul Real din Brăila. La terminarea Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, Spiru Haret i-a oferit posibilitatea să studieze la Academia Julian din Paris. Vacanţele de vară obişnuia să le petreacă la Coasta Lupei, comuna Nicoreşti, unde îşi înjghebase un atelier.  După debutul strălucitor din 1900 la Bucureşti, Gheorghe Petraşcu se dedică picturii. S-a numărat printre întemeietorii Societăţii „Tinerimea Artistică”.  Intre cele două războaie mondiale s-a afirmat ca unul din cele mai originale peneluri ale picturii româneşti. în 1925 primeşte Premiul Naţional pentru Pictură, iar în 1973, după ce dobândeşte şi Marele Premiu al Expoziţiei Internaţionale de la Paris, devine membru titular al Academiei Române.  Vreme de 12 ani (1929-1941) a fost directorul Pinacotecii Statului din Bucureşti.  Creaţia pictorului cuprinde: naturi moarte („Borcan cu pensule”, „Ulcica verde”, „Natură moartă cu căldări”), peisaje („Case la Sighişoara”, „Ca d’Oro”, „Peisaj la Chioggia”), scene de interior („Ate¬lier la Târgovişte”) şi portrete („Soţia artistului”, „Autoportret”), care, în marea lor majoritate, sunt capodopere impregnate de poezie şi pline de expresie. Trece în lumea umbrelor la 1 mai 1949, la Bucureşti. sursa http://www.tecuci.eu/personalitati-tecucene/gheorghe-petrascu-pictor-modern.html

CEZAR PAPACOSTEA

Cezar Papacostea a fost un traducător clasicist care s-a născut în familia de învățători aromâni Gușu (Papacostea - Goga) și Theophana-Flora Papacostea (născută Tonu). Aceasta a avut trei frați: Victor (istoric și profesor de studii balcanice la Universitatea din București), Petre (jurist) și Alexandru (profesor de economie politică la Universitatea din Cernăuți) și două surori. Gușu Papacostea a făcut parte din primul grup de tineri aduși în România de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza în scopul răspândirii culturii românești printre aromâni. Ca urmare, Gușu Papacostea este cel care a înființat prima școală românească în Macedonia.Cezar face școala primară și liceul în Brăila în perioada 1892 - 1905, cursurile primare în comuna Viziru din județul Brăila, iar pe cele secundare la Brăila, luându-și bacalaureatul în 1905. Se înscrie mai apoi la Facultatea de Litere și Filozofie din București pe care o absolvă în anul 1908, în clasa lui profesorului Iuliu Valaori. După absolvire devine profesor de greacă și latină liceul din Alexandria (1912) și mai apoi la Seminarul Central din București (1913). În anul 1922, își dă doctoratul cu teza „Tradiție și cugetare în literatura greacă”, avândul ca îndrumător pe D. Burileanu, în fața comisiei formată din Nicolae Iorga, Iuliu Valaori, D. Evolceanu și R. Ortiz. Din 1923, Cezar Papacostea îndeplinește funcția de profesor de limba și literatura elină din cadrul Universității din Iași unde a avut printre elevi pe Orest Tafrali, Dionisie M. Pippidi, Theofil Simenschy[4] și Niculae I. Herescu.Cezar Papacostea a introdus în România pronunțarea erasmică a limbii grecești. În 1926 a fost împreună cu Iuliu Valaori și D. Evolceanu, fondator al revistei de studii clasice Orpheus. Prin fuzionarea revistei cu Favonius, revista întemeiată de Niculae I. Herescu, se va naște Revista clasică, printre a cărei redactori a fost și C. Papacostea. Din anul 1918, va îndeplini funcția de director general al învățământului secundar și superior, precum și pe aceea de secretar general al Ministerului Instrucțiunii Publice, iar în anul 1935 este ales membru corespondent al Academiei Române. Pe tărâmul politicii, Cezar Papacostea a reușit să ajungă deputat de Dorohoi pe vremea guvernărilor Averescu. Pe lângă bogata creație personală, el a mai semnat în colaborare cu Iuliu Valaori și Gheorghe Popa-Lisseanu ediții din autorii latini (Xenofon, Titus Livius, Vergiliu, etc.), manuale de versificație, crestomanții, gramatici din limba greacă și latină, etc. De asemenea traduce din Platon și Homer. Debutul literar și-l face în anul 1914, cu poezii publicate în „Convorbiri literare". Cezar Papacostea a fost în România unul dintre oamenii de spirit care a aplicat legea fundamentală a dialogului cu Antichitatea. Cu toate că nu a ajuns a fi un filozof, C. Papacostea a avut multe din calitățile unui filozof al culturii. A avut de asemenea acel idealism clasic, propovăduind gustul metafizicii. De altfel, el avea o deschidere generoasă spre istorie, poezie, etică sau psihologie cu toate că nu a scris vreo sinteză în aceste domenii.

GHEORGHE MUNTEANU - MURGOCI

Profesorul Gheorghe Munteanu Murgoci s-a născut la Măcin, ca fiu al ciobanului Radu Manolache din Murgoci. Numele de Munteanu este dat de învățătorul său, la care geologul adaugă pe cel de Murgoci, după numele unui munte în care tatăl său își ținea turma. [1] Defapt, după propriile relatări, nașterea (înregistrată la Măcin) ar fi avut loc în căruță, în timpul transhumanței, undeva pe drumul dintre munții Buzăului și bălțile Dunării, părinții săi fiind originari din Bisoca. Urmează școala primară în localitatea natală, iar studiile liceale la liceul real "Nicolae Bălcescu" din Brăila.În 1892, susține bacalaureatul și se înscrie la Facultatea de științe a Universității din București, la secțiile de matematică și științe fizico-chimice. În timpul studenției împreună cu profesorul Ludovic Mrazec face cercetări geologice și petrografice în regiunea Dobrogei și a Carpaților Meridionali. După terminarea studiilor universitare, pleacă la specializare în Austria și apoi în Germania. Teza sa de doctorat (1900), tratând probleme de petrografie, este distinsă cu mențiunea "Magna cum laude" a Universității din Munchen. În 1903, Gheorghe Munteanu Murgoci devine primul docent universitar din România în mineralogie), în lucrarea sa tratând problema chihlimbarului românesc. Face călătorii de studiu în Anglia, America, Rusia și California. Din 1908 activează ca profesor de mineralogie și geologie la "Școala națională de poduri și șosele " din București, iar când aceasta se transformă în "Școala Politehnică" îi este încredințată catreda de mineralogie (1920). Din 1923, este președinte al Comisiei Internaționale de Cartografie a Solului. Creația sa științifică cuprinde pe de o parte studiile sale de geologie-mineralogie-petrografie, iar pe de altă parte studiile sale asupra solurilor din România. A realizat studii asupra Dobrogei, Carpaților Meridionali, Masivului Parâng, Munților Lotrului. A descoperit lotritul - înscriind în geologie un nou mineral.[3]. În legatură cu studiile sale petrografice, mineralogice și tectonice, mare importanță o prezintă cercetările sale privind bogațiile subsolului romanesc, fiind cel dintâi care a precizat condițiile de zăcământ ale petrolului din Oltenia. Gheorghe M. Murgoci a fost întemeietorul școlii românești de pedologie, în 1909 prezentând prima schița de hartă agrogeologică a țării la scara 1: 2500000, unde repartiția principalelor tipuri de sol apare cu o deosebită claritate. A descoperit noi minerale și zăcăminte de substanțe minerale utile și a elaborat teorii intrate în patrimoniul științei mondiale. În anul 1913, într-o sedință a “Asociației Sportive” (Federația Societăților Sportive din România - FSSR), profesorul Gheorghe M. Murgoci a făcut prima comunicare asupra cercetășiei. Împreună cu un grup de profesori, ofițeri, ziariști, oameni de litere și politicieni a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României. În anul 1923, când consacrarea lui Murgoci era universal recunoscută Academia Română îl alege printre membrii săi corespondenți, iar 1924 a fost ales ca membru de onoare al Comitetului Asociației Internaționale a științei solului și director al Hărții pedologice a Europei. În 1925 moare prematur, în plină putere a creației, la numai 53 de ani. sursa wikipedia

PERSONALITATE A LICEULUI - BASIL MUNTEANU

Basil (Vasile) Munteanu s-a născut la Brăila în 9 noiembrie 1897. Obţine bacalaureatul în 1916 şi un an mai târziu devine sublocotenent. Absolvă în cadrul Universităţii din Bucureşti filologia modernă (franceza) cu „magna cum laude” (1920). Este bibliotecar la Biblioteca Academiei şi apoi membru al Şcolii Române din Fontenay-aux-Roses, condusă de Nicolae Iorga (1923-1925).      Întors în ţară, (1939) îşi ia doctoratul în litere la Universitatea din Bucureşti, devine membru corespondent al Academiei Române şi titularul Catedrei de Limbă şi Literatură Franceză (după moartea lui Charles Drouhet).     Pleacă pentru totdeauna, la Paris (1946), împreună cu soţia Emanuela (Episcopescu). Ocupă funcţia de director adjunct al Şcolii Române din Fontenay-aux-Roses, devenind şi membru al Centre National de la Recherche Scientifique. Din 1952 este secretar de redacţie al Revue de Littérature Comparée.  Se stinge din viaţă la 1 iulie 1972, Paris.
OPERA: A debutat ca poet (anii primului război mondial), în publicaţiile Letopiseţi, Flacăra, Viaţa Nouă, Cuget Românesc. A publicat: Le problme du retour a la nature dans les premiers ouvrages de Senancour, Paris, 1924; Panorama de la litterature roumaine contemporaine, Paris, 1938 (trad. engleza, germana, italiana, română şi portugheză); De la metodă la cunoaştere literară, Bucureşti, 1941; Un vizionar al latinităţii. Latinitatea, Franţa şi sufletul autohton în concepţia lui Ovid Densusianu, Bucureşti, 1945; Permanenţe franceze, Bucureşti, 1946; Constantes dialectiques en litterature et en histoire: problemes, recherches, perspectives, Paris, 1967; Solitude et contradictions de Jean-Jacques Rousseau, Paris, 1975; Corespondenţe, Ed. Ethos, Paris, (sub îngrijirea soţiei) 1979; Ante saeculum. Fantezii panteiste, (ed. de E. Lozovan şi Ruxandra D. Shelden), Cleveland, 1993; Permanenţe româneşti. Discursuri şi portrete, (ed. de E. Lozovan şi Ruxandra D. Shelden), Cleveland, 1994.sursa http://www.alternativaonline.ca/BasilMunteanu.html

PERSONALITATE A LICEULUI - PETRU MOCANU

Petru Mocanu (n. 1 iunie 1931, Brăila) este un matematician român, membru titular al Academiei Române (din 2009).

Doctor, 1959 Universitatea din Cluj . Conducǎtor ştiinţific: Acad.George Cǎlugǎreanu
Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Sibiu (1998) şi Oradea (2000)
Diplomǎ de merit a Universitǎţii Babeş-Bolyai (2002).
Diploma de Excelenţă a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România (2006)
Cetăţean de onoare al Municipiului Brăila (2007)
srsa wikipedia

Stefan Minovici, temerarul chimiei romanesti nu prea are legătură cu liceul "N. Bălcescu" din Brăila

Al saselea copil in viata al sotilor Stefan si Sofia Minovici se naste la 18 iulie 1867 si primeste numele bunicului, Stefan. La varsta de 7 ani (1875) pleca la Braila unde sub bladuirea unchilor,  urmeaza cursurile scolii comunale nr.1.
In 1882 isi urmeaza fratele la Bucuresti, si continua cursurile gimnaziale incepute la Braila, la liceul Sf.Sava. Dupa absolvirea examenului de bacalaureat, in 1887, Stefan se inscrie la Facultatea de Stiinte a Universitatii Bucuresti, la sectia fizico-chimice. In anul 1889 este rasplatit cu prima sa reusita in plan profesional fiind numit – la sugestia doctorului I.C.Istrati – preparator la cursurile de fizica si chimie, la liceul Sf.Sava. Ulterior, Stefan obtine licenta in stiintele fizico-chimice (1893)  si peste numai un an, il gasim  la Berlin, unde urmeaza cursurile Universitatii “Friedrich Wilhelm”, luind contact cu profesori de renume printre care Emil Fischer (distins in 1902 cu premiul Nobel si cu medalia Berzeliu in 1911), Blasius, Kundt, Stumpf si Liebreich. In anul 1894, este numit asistent personal al profesorului Fischer la Institutul “Kaizerul Wilhelm”, unde lucreaza pana la obtinerea licentei, in primavara anului 1897. Revine in tara unde in urma unui concurs, ocupa postul de profesor agregat la Scoala Superioara de Farmacie din Bucuresti (februarie 1897). Una dintre primele realizari ale profesorului Stefan Minovici, este organizarea laboratorului catedrei de chimie analitica. Stefan Minovici este initiatorul “Asociatiei Generale a Corpului Farmaceutic din Romania”(1899) iar in  1919 infiinteaza “Societatea de Chimie din Romania”, care devine organismul oficial al Romaniei in Uniunea Internationala de Chimie Pura si Aplicata cu sediul la Paris; organism care il onoreaza in 1925 cu functia de vicepresedinte. In anul 1924 este chemat la Catedra de Chimie Organica din cadrul Facultatii de Stiinte din Bucuresti iar peste doi ani devene membru corespondent al Academiei Romane. Intreaga sa activitate stiintifica este rasplatita de Facultatea de Farmacie care i-a decernat diploma de “Doctor Honoris Cauza”(1932). Profesorul Stefan Minovici moare pe neasteptate la 29 decembrie 1935, la Pitesti, in urma unei hemoragii cerebrale. In scrisoarea sa testamentara, redactata in 1933, lasa un indemn generatiilor tinere: “Ridicati-va prin viata spirituala, care inalta, si prin jertfa, care innobileaza. Ca sa nu gresiti, ascultati intotdeauna de glasul constiintei; constiinta e sufletul si sufletul e divin. “ sursa http://www.minovicifoundation.com/ro/stefan-minovici/

PERSONALITĂŢI ALE LICEULUI - TEODOR DIMA


1.         Născut la Brăila, la 5 noiembrie 1939.

2.         Licenţiat  în filosofie la Facultatea de istorie şi filosofie, de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, sesiunea iunie 1962; Diplomă de licenţă nr. 155697, din 22 ianuarie 1963.

3.         Doctor în filosofie, specialitatea logică, la Facultatea de  Filosofie de la Universitatea din Bucureşti. Teza susţinută în ziua de 26 II 1973, confirmată de Comisia superioară de diplome în şedinţa din 27.X.1973. Diploma de doctor nr. 747 din 26 martie 1974.

4.         Reuşit la concursul ţinut pentru ocuparea postului de lector titular la Catedra de istoria filosofiei şi logică, de la Facultatea de istorie şi filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Confirmat lector titular la 1 septembrie 1970, prin ordinul Rectoratului nr. 8657 din 13 iunie 1970.

5.         Reuşit la concursul ţinut pentru ocuparea postului de conferenţiar la Catedra de filosofie. Confirmat conferenţiar titular la 8.II.1977.

6.         Premiul „Simion Bărnuţiu” al Academiei, dat în Bucureşti la 25.XI.1983, pentru  contribuţia la lucrarea Teoria cunoaşterii ştiinţifice, Editura Academiei, Bucureşti, 1982.

7.         Reuşit la concursul ţinut pentru ocuparea postului de profesor la Catedra de filosofie şi logică, confirmat în iunie 1990.

8.         Numit conducător de doctorat începând cu anul 1990, în specialitatea Epistemologie şi filosofia ştiinţei.

9.         Ales Decan al Facultăţii de Filosofie pe data de 22.01.1992.

10.     Confirmat prin concurs  în iunie 1995 director al Institutului de Ştiinţe Socio-Umane al Filialei Iaşi a Academiei Române; reconfirmat în iunie 2000 confirmat prin decizia 318/2002, din 14.06, director al Institutului de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”.

11.     Reales Decan al Facultăţii de Filosofie pe data de 10.01.1996.

12.     Ales Membru Corespondent al Academiei Române, la 23.02.1996.

13.     Ales  Vicepreşedinte al  Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnologiei  al Academiei Române, la 15 octombrie 1998.

14.     Numit membru al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, decembrie 1999.

A FOST SAU NU NICOLAE DAŞCOVICI ABSOLVENT DE "N.BĂLCESCU" DIN BRĂILA ?

Nicolae Daşcovici (13 februarie 1888, Calafat – 22 februarie 1969, Bucureşti) – jurist, profesor universitar, diplomat român
Studii secundare la Liceul „Gh. Lazăr” din Bucureşti şi la Liceul „Massim” din Brăila. Licenţiat al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1912). Doctor în drept al Universităţii din Paris cu o teză despre La question du Bosphore et des Dardanelles (1915). Secretar general al Ministerului Educaţiei Naţionale (1938-1939). Membru al delegaţiei României la O.N.U. Profesor agregat (1923-1926) şi profesor titular (1926-1946) la catedra de Drept internaţional a Universităţii din Iaşi. Publicaţiile sale au în vedere principalele probleme ale politicii internaţionale din perioada interbelică: Principiul naţionalităţilor şi Societatea Naţiunilor (1922), Dunărea noastră, O scurtă expunere până la zi a probleme dunărene, însoţită de textul Statutului de la Paris din 1921 (1927), Interesele şi drepturile României în texte de drept internaţional public (1936), Marea noastră sau regimul strâmtorilor (1937), Materii prime, colonii şi revizionism paşnic (1938), Libertatea navigaţiei în Mediterana şi interesele noastre naţionale (1938). Autor al unor cursuri universitare de drept internaţional public (1931, 1934 şi 1935) în care s-a preocupat de problemele păcii şi dezarmării, ale neutralităţii şi de aspectele legate de legile şi obiceiurile războiului. A editat şi comentat texte şi tratate de drept internaţional public: Politica internaţională în documente (1938), Dreptul războiului şi neutralitatea. Colecţia textelor convenţionale, însoţită de un studiu introductiv şi două referate din 1938 despre regulile neutralităţii (1941). Autor al unor lucrări despre organizaţiile internaţionale înfiinţate în perioada postbelică: Carta Naţiunilor Unite şi Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie (1957), O.N.U. Organizare şi funcţionare (în colaborare, 1962). Redactor la „Tribuna Dobrogei” şi director al ziarelor „Dacia” şi „Argus”. Corespondent al ziarelor „Il Resto del Carlino” (Bolognia) şi „Messager Polonais” (Varşovia). Membru al mai multor societăţi ştiinţifice româneşti şi internaţionale: Institutul Social Român, Liga Navală Română, The Econometric Society (Colorado Springs), The Royal Economic Society (Londra), Office permanent de documentation juridique internationale (Haga). Membru corespondent al Academiei Române (1 iunie 1948). Decorat cu Steaua României cu spade şi Crucea de Război cu bareta „Mărăşeşti”. sursa http://150.uaic.ro/personalitati/drept/nicolae-dascovici/

PERSONALITĂŢI ALE LICEULUI - CONSTANTIN D. CHIRIŢĂ

Constantin D. Chiriță (n. 1902 - d. 1993) a fost un pedolog român, membru titular al Academiei Române.

PERSONALITĂŢI ALE LICEULUI - ION N. BĂNCILĂ

Ion Băncilă , n. 3 februarie 1901, com.Scorţaru Nou, jud.Brăila. A absolvit Facultatea de ştiinţe a Universităţii din Bucureşti în 1924.A susţinut doctoratul în 1936,la Univcersitatea din Bucureşti,având in comisie specialişti de marcă ai ştiinţei româneşti şi internaţionale: Ludovic Mrazec, Sorin Athanasiu, I.Simionescu. Suţine docenţa in geologie 1969. A fost preparator, asistent, şef de lucrări pe lângă catedra de geologie a Universităţii Bucureşti  (1924-1947). Geolog şef al Societăţii de Petrol Prahova şi Muntenia (1941-1945); geolog la Comitetul de Stat al Geologiei (1947-1951) şi Geolog şef la Institutul de Studii şi Proiectări hidroenergetice (1951-1978).Activitatea ştiinţifică şi practică s-a concretizat în numeroase studii geologice,printre care”Etude geologique dans le Monts Hăghine as Ciuc”,”Le suiocen de la region de Tazlăul Mare”Donees sur Flysch du Masin sup de Tazlău”,”Zona mediană a filişului Geologic al Carpaţilor Orientali” , ”Raionarea tectonică a teritoriului R.S.Romania”, ”Conditions concernant la geologie en aval de Turnu Severin”,”Possibilites de raccorder les unites du Flych carpatic entre la valeee de la Moldova (România) et les sources du Prut (Ucraina)”,”Geologia amenajărilor hidrotehnice (din flişul Carpatic)” etc. Lista obiectivelor pentru care a condus o instituţie de specialitate care cuprinde peste 15 referinţe în domeniul zăcămintelor de minerale utile şi peste 65 de referinţe din domeniul construcţiilor. Lista lucrărilor publicate conţine peste 100 de titluri,dintre care două manuale de geologie (1935,1951). Activitatea sa ştiinţifică a fost apreciată prin înalte ordine ştiinţifice ale Statului Român:Ordinul Muncii clasa I, Ordinul Steaua Republicii pentru contribuţiile aduse la realizarea uzinelor hidroenergetice de la Bicaz (1961), Firiza (1966) ,Argeş (1967), Porţile de Fier(1972). Pentru ultima lucrare a primit şi un înalt ordin jugoslav. Membru al Academiei Române din 1992. Membru de onoare.Decedat : 1949,Aiud. sursa http://www.astr.ro/index.php?page=aboutmember&id=208