Născut la Focșani pe 28 martie 1905, Ernest Bernea a copilărit la
Brăila, unde și-a făcut studiile primare și liceale. Tatăl său, Marcu,
era țăran moldovean din împrejurimile Galațiului, iar mama sa, Tudora,
era fiica unui ardelean ajuns cărăuș în port. Copilăria aspră, știrbită
de neajunsuri, petrecută într-un cartier muncitoresc, l-a marcat
definitiv. Pînă la sfîrșitul vieții s-a mulțumit cu un trai auster,
chiar sărăcăcios. Încă de la 13 ani, avînd tatăl grav bolnav, fratele mai mare mort pe
front și patru frați mai mici, Ernest a fost nevoit să lucreze pentru
a-și ajuta familia. A fost, pe rînd, vînzător de covrigi, îngrijitor în
port, tăietor de lemne și preparator la matematică pentru copii
familiilor înstărite. Cam din aceeași perioadă și-a descoperit
înclinația spre desen și literatură. A urmat, din 1926, Facultățile de Litere și de Filozofie din București. I-a avut profesori pe Nicolae Iorga, Nae Ionescu și Dimitrie Gusti. Cu Nae Ionescu a colaborat la "Cuvîntul", iar cu Dimitrie Gusti a lucrat în echipele de cercetare etnografică. Între anii 1930 și 1933, Ernest Bernea a primit o bursă și s-a specializat în Sociologie și în Istoria Religiilor la Paris, și în Filozofie la Freiburg (Germania), unde a studiat cu Martin Heidegger. În toamna lui 1932, Bernea a cunoscut-o pe Maria Patrichi – Marcela,
cum o alinta el –, gălățeancă, absolventă a Facultății de Litere din
București, cu care s-a căsătorit cinci ani mai tîrziu. Împreună au avut
un fiu, Horia și gemenele Ana și Tudora.Revenit în țară, alături de Traian Herseni,
la Institutul Social Român condus de Dimitrie Gusti, Ernest Bernea a
avut o contribuție valoroasă la cercetările monografice întreprinse în
diferitele zone ale României, publicând importante studii și articole în
revistele de specialitate. Datorită simpatiilor legionare pe care le
nutreau colegii săi Ion Ionică, Ion Samarineanu
și D.C. Amzăr (acesta din urmă fiindu-i și cumnat), Bernea a aderat, în
1935, la mișcarea legionară. În același an, cei patru au fondat revista
"Rânduiala", care a apărut trimestrial timp de trei ani. Tot în 1935,
Ernest Bernea a fost numit conferențiar la catedra de antropogeografie a
lui Simion Mehedinți, unde a predat sociologie comparată și primul curs de etnologie din România, pînă în anul 1940. "Rânduiala", revistă de atitudine culturală și politică, a găzduit semnături importante ale vremii ca Lucian Blaga, Radu Gyr și Haig Acterian.
Gruparea de la "Rânduiala" s-a încadrat în tendințele epocii de a
întrupa idealul „tinerei generații”, sprijinind mișcarea legionară pana
la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul mișcării legionare. n timpul prigoanei carliste, Bernea a fost întemnițat în lagărul de
la Vaslui. A scăpat ca prin minune de pogromul antilegionar din 21-22
septembrie 1939 (declanșat de regele Carol al II-lea drept represalii
pentru asasinarea premierului Armand Călinescu
de către un grup legionar). Ernest Bernea a fost eliberat cu puțin
înainte de „noaptea cuțitelor lungi” pentru că s-a numărat printre cei
care au semnat o declarație de desolidarizare de mișcarea legionară,
după cum reiese dintr-un document al Securității. Bernea a susținut mai
tîrziu, în fața ofițerilor de Securitate, că a fost exclus din mișcarea
legionară în 1940, „pentru lipsă de activitate”. De fapt, el spunea că
din 1937 s-a considerat autoexclus, pentru că viziunea sa politică
intrase în contradicție cu aceea a mișcării legionare. A fost mai
degrabă un mistic rătăcit în politică, la fel ca mulți alți intelectuali
interbelici. După așa numita „rebeliune legionară”, din ianuarie 1941, Ernest Bernea a fost închis în lagărul de la Târgu Jiu
și în penitenciarul Tg. Ocna, fiind suspect pentru că își păstrase
postul de funcționar în Ministerul Informațiilor pe timpul guvernării
Antonescu-Sima. La numai o lună, a fost eliberat, fiind găsite dovezi că
n-a participat la rebeliune. Promovat director de studii în Ministerul
de Externe, a lucrat acolo pînă la venirea lui Ana Pauker
la conducerea instituției, în anul 1947. Rămas șomer, a fost nevoit să
se mute în satul Poiana Mărului din județul Brașov, unde soția sa își
găsise un post de profesor. În 1948 a fost și el angajat profesor la
școala din sat. După numai un an a fost arestat din nou și deținut în
anchetă un an la Brașov pentru presupuse comploturi „țărăniste” pe care
le-ar fi pus la cale. În 1952 a fost din nou încătușat sub acuzația de
„ideolog al mișcării legionare” și purtat prin mai multe colonii de
muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Eliberat în 1954, grav bolnav, i
s-a fixat domiciliu obligatoriu în comuna Schei din județul Galați.
Între timp, familia sa se mutase la Zărnești, unde Bernea a locuit pînă
în 1962, cînd a fost eliberat definitiv.
În toată perioada detenției, Bernea a fost intransingent față de
comuniști iar acest fapt este dovedit prin raportul din 10 decembrie
1954, al mr. Andrei Vaculin către gen. mr. Ady Ladislau, locțiitor al
ministrului de Interne. „În timpul cît a stat în C.M. (colonia de muncă -
n.red.) nu a dat dovadă de reabilitare, el este cunoscut că lansa
svonuri cu privire la un nou război și că Horia Sima va veni în țară cu
un program nou și îndemna la rezistență pe ceilalți deținuți. (...) De
la venirea sa în comuna Schei, întreține legături cu elementele cele mai
dușmănoase, manifestă continuu nemulțumire…”. Cu o asemenea
„recomandare”, nu-i de mirare că, după trei luni, a fost din nou arestat
și condamnat la 10 ani de temniță grea, pentru „crimă de activitate
intensă contra clasei muncitoare”. A fost eliberat la 1 octombrie 1962, iar în 1965, cu sprijinul lui Perpessicius și al lui Alexandru Philippide a fost angajat cercetător la institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române, de unde a fost pensionat în 1972. Pînă în 1989 a fost supravegheat în continuare de Securitate, iar în
1984 a fost arestat și bătut crunt pentru că a refuzat să devină
"turnător" i.e informator de Securitate. A murit la 14 noiembrie 1990 și a fost înmormîntat la mănăstirea Cernica. (sursa wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu