Cosma Iurov (1 noiembrie 1937, comuna Jibriceni, judeţul Chilia Nouă,
Basarabia, azi Ucraina - 9 iulie 2010, Bucureşti) - arhitect şi profesor
universitar. Absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila
(1955), al Şcolii tehnice de arhitectură şi urbanism din Bucureşti
(1958) şi al Institutului de arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti
(1964). Este căsătorit cu arhitecta Elena Iurov, iar împreună au doi
băieţi dintre care cel mare, Andrei Iurov, este inginer electronist şi
patron de firmă, iar cel mic, Alexandru Iurov, este arhitect, de
asemenea patronul unei firme de proiectare şi execuţie a finisajelor
pentru arhitectură. În decursul anilor a avut o activitate foarte
diversă în domeniul pentru care s-a pregătit. A revenit în Institutul de
Arhitectură „Ion Mincu” în 1966 ca asistent, şi a evoluat ierarhic până
la titlul de profesor universitar, obţinut în 1993. În perioada
premergătoare a fost din 1975 şef de atelier de proiectare la Facultatea
de Arhitectură (seral, 1981-1990), Colegiul de arhitectură şi urbanism
unde a fost decan timp de un an. Tot decan în anii 1991 şi 1992 a fost
şi la o facultate particulară de arhitectură.Pentru continuitatea cercetărilor ştiinţifice a îndrumat lucrări
ştiinţifice studenţeşti care au obţinut două premii I (1985 şi 1987) şi o
menţiune la concursurile naţionale studenţeşti de lucrări ştiinţifice.
Concursurile naţionale de arhitectură au fost pasiunea sa, pentru care,
împreună cu soţia sa, arh. Elena Iurov, a fost recompensat cu peste 20
de premii şi menţiuni dintre care pot fi amintite: Piaţa Mărăşti din
Cluj Napoca, Piaţa Gării din Iaşi, sistematizarea staţiunii Costineşti,
Centrul civic Lunca Bârzavei din Reşiţa, Centrul civic din Bistriţa etc.
Din peste 10 participări la concursuri internaţionale a obţinut la
Novgorod Premiul special al juriului (1984) pentru un cartier de
locuinţe într-un oraş istoric, împreună cu un colectiv de arhitecţi al
Uniunii Arhitecţilor din România (UAR) şi Institutului de Arhitectură
„Ion Mincu”; a fost nominalizat la concursurile de arhitectură la
Ljubljana (fosta Iugoslavie) şi Varşovia. Clădirile proiectate şi construite de el sunt remarcabile fiind mai
multe de 30, dintre care se pot aminti: Gara din Oneşti (comandă
obţinută după un concurs intern la debutul său în arhitectură în
1964-65), Aeroportul din Iaşi, Primăria din Drobeta Turnu Severin (etapa
I împreună cu profesorul A. Damian), Casa scriitorilor de la Mangalia
Nord (Premiul Uniunii Arhitecţilor din România - UAR, 1971, împreună cu
arh. D. Gheorghiu), Hotelul „Favorit” de la Cap Aurora, Sediul Firmei
Austral din Bucureşti, mai multe vile de lux în Bucureşti, Corbeanca şi
Otopeni, imobil multifuncţional pentru firma P&I în Bucureşti etc. sursa : http://www.crispedia.ro/Cosma_Iurov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu