Ionel Voineag (n. 1 noiembrie 1950, Brăila) este un artist liric român consacrat (tenor). În adolescență a cântat în corul Liceului “N. Bălcescu” din Brăila,
după care s-a înscris la Școala Populară de Artă din Brăila, unde a
studiat pianul, violoncelul și chitara clasică. S-a pregătit apoi la canto cu profesoara Dorina Șerbănescu, care a studiat în Italia, în perioada interbelică. După temninarea Liceului, în 1969, s-a înscris la secția Profesori de
Muzică la Conservatorul “George Enescu” din Iași, trecând apoi la
secția Canto clasic, unde a studiat cu profesorul Visarion Huțu,
bariton, solist al Operei Române din Iași. A susținut primul recital vocal în 1974, la Sala de Concerte a Conservatorului, fiind acompaniat la pian de maestrul Ioan Welt. Debutul în repertoriul vocal - simfonic, a fost în 1975, în oratoriul “Anotimpurile” de Joseph Haydn,
pe scena Filarmonicii “Moldova” iar la 26 iunie 1976, a debutat, ca
solist de operă, pe scena Operei Române din Iași, în rolul Rodolfo, din
opera “Boema” de Giacomo Puccini. La 1 octombrie 1982 a devenit prim - solist al Operei Naționale din București. A susținut o bogată și strălucită activitate artistică (1971-2006).
Din 1992 și în prezent, activează ca profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică București, Secția Canto Clasic. Tenorul Ionel Voineag a cântat alături de cântăreți celebri, sub
bagheta unor importanți dirijori, pe mari scene lirice din: Italia,
Franța, Anglia, Irlanda de Nord, Scoția, Țara Galilor, Spania,
Portugalia, Bulgaria, Grecia, Turcia, URSS, Japonia, Coreea (Sud-Nord),
Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria, Olanda, Belgia, Luxemburg,
Germania (Est-Vest), Irlanda, Elveția, Austria. sursa : wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu