RECUNOAŞTEŢI COLEGA ?

Ion Panteli Stanciu (1901-1981)

Ion Panteli Stanciu (1901-1981). În adolescenta, cand singurele tablouri "de muzeu" pe care le puteam vedea erau acelea din colectia municipala a Brailei, banalele aspecte din natura cu specific local, cu salcii plangatoare si maluri povarnite de Dunare, ale lui I. Panteli-Stanciu, erau insasi PICTURA, artistul nascut si traind in oras era insusi PICTORUL, si vechea casa boiereasca, nationalizata si transformata cu un minimum de dotari in lacas de cultura, era insusi MUZEUL. Pana de curand, intelegerea mea, la intalnirea cu o seama de lucrari interesante de-ale conoraseanului - iar cateva surprinzator de viguroase, ca simtire a realului si dinamica a pensulei pe panza -, imi era obturata de deziluziile acumulate candva in muzeul local. Amintirea unui tablou plicticos, care pana si-n odaile ingaduitoare ale unui panoramic artistic regional isi dezvaluie slabiciunile, te poate urmari o viata. I-am purtat braileanului un soi de ciuda punitiva, ca si cum ar fi fost sa ma reprezinte in cultura si o facea rau. Daca artistii ar sti in ce chip se raporteaza la ei contemporanii, si-ar orandui existenta cu mai mult grija, mai responsabil. In vara lui 1999, am aflat, intr-un mic magazin cu antichitati de toata mana, cateva "Nuduri" de prin anii 30-40 ale lui Panteli-Stanciu de o vitalitate deconcertanta si apoi, tot prin consignatii, mai multe compozitii in guasa cu o cromatica tare, aproape expresionista, care m-au pus pe ganduri. Nu numai ca n-aveau nici o legatura cu productia "specifica" din Muzeul brailean, dar nici cu creatia epocii nu aveau o relatie databila. As putea spune ca Ion Panteli-Stanciu a fost prea altfel decat colegii de har, pe cand era tanar, si prea asemanator acestora, la batranete. Un impozant portret "de aparat" - colectia Dumitrascu Bedivan - infatisand o eleganta focoasa dinainte de al doilea razboi mondial, la care artistul privea, cand o picta, si cu o impetuozitate de adorator, arata in ce directie ar fi mers talentul sau, daca nu s-ar fi sufocat in provincie. Braila e mandra ca pictorul ei a obtinut, in 1954, la Concursul international de la Viena, in cinstea tineretului satesc (!!!) premiul I. Fisa din Dictionarul enciclopedic al personalitatilor judetului - din 1993 - nu comenteaza insa si faptul ca, dupa ultima expozitie personala, din 1947, si aceea intr-un climat artistic descurajant, pictorul a fost absent din viata obstei mari. Prezenta la interjudetene, cu statutul celui mai degraba acceptat, decat dorit, nu era nici ea stimulatoare. Despre artisti asemeni lui I. Panteli-Stanciu se poate spune ca, exact cand trebuia, s-au dus si au ramas acolo unde nu trebuia. Student la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti - cu Fr. Storck si G.D. Mirea - vreme de sapte ani (1918-1925) si pe urma la Paris, timp de doi ani, cu unul din academicii de prestigiu ai perioadei, Panteli-Stanciu a socotit ca, pentru un profesor de desen din Braila, Bucurestiul e, totusi, mult mai aproape decat pentru unul din marginile de nord si de vest ale tarii. Desi a expus la Salonul de la Paris, la Tinerimea Artistica, la Saloanele Oficiale interbelice si a avut suficiente "personale" - adica 13 -, in Capitala, care ar fi trebuit sa-l impuna, legaturile sale cu complexul mecanism bucurestean de valorizare a prezentei au fost unele de om care nu putea renunta la locuinta, la situatia si, in definitiv, la simpaticele binefaceri ale conditiei de pictor-sef al orasului. Panteli-Stanciu a fost educat, probabil, cu acelasi proverb buimac care mi-a tulburat si mie anii de formatie: mai bine fruntas in sat, decat codas la oras.O selectie din cele mai elaborate panze ale lui Panteli-Stanciu de pana la varsta de cincizeci de ani, daca nu chiar si de pana in patruzeci, marturisesc o dotare sanatoasa si productiva, dar cam dezorientata estetic. Lui Panteli-Stanciu i-ar fi fost necesar un singur mentor spiritual, insa mare si rabdator cu temperamentalul provincial. Temperamentul, ca si talentul, trebuie hranit si organizat. La Braila, in casele unde am intalnit peisaje de prin balti si de la Dunare ale pictorului, ar fi urmat sa-mi consolidez rezervele fata de el. Mai ales ca proprietarii nu le-ar fi schimbat niciodata cu niste nuduri de-ale aceluiasi, bune de frisonat oaspetii. Proprietarii acestor panze conventionale par sa se fi contaminat si ei de la zicala citata mai inainte: mai bine un tablouas fruntas in oras, decat o opera, care da bataie de cap in Bucuresti.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar

GEORGE NICULESCU - BASU

George Niculescu-Basu (n. 9 aprilie 1882 – d. 19 octombrie 1964) a fost un cântăreţ de operă român (bas), artist al poporului, solist al Operei Române din Bucureşti.A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I-a (1952) „cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate și a 70 ani de viață”. Gama intinsa a mijloacelor de exprimare scenica. Roluri titulare in "Boris Godunov" de Musorgski, "Mefistofele" de A. Boito, "Cavalerul rozelor" de R. Strauss. A cantat si pe scene din strainatate (Milano, Parma). Memorii ("Amintirile unui cantaret de opera"). sursa : wikipedia

După ce studiază un timp în ţară, se perfecţionează la Milano. A debutat în ansamblurile de operetă, cântând alături de Leonard; abordează apoi repertoriil de operă şi timp de mai multe decenii activează pe scena Operei din Bucureşti, afirmându-se ca unul dintre cei mai de seamă cântăreţi români. A cântat în tinereţe pe scenele unor teatre de operă din Italia.

     A murit la Bucureşti, la 19 octombrie 1964.

LA MULŢI ANI ŞI SĂNĂTATE TUTUROR CITITORILOR BLOGULUI !

Petre Ștefănescu Goangă

Petre Ștefănescu Goangă (n. 3 martie 1902, Brăila - d. 5 septembrie 1973) a fost un bariton, cântăreț de operă român și pedagog. Și-a făcut studiile la Paris și a cântat pe multe scene europene .Bunicul dinspre mamă al lui Ștefănescu Goangă a fost pictorul Petre Alexandrescu (1828, Craiova - 1899, Brăila), absolvent al Academiei de Pictură din Roma, cel care a realizat, începând din anul 1864, pictura bisericii “Sf. Nicolae”, de pe Ana Aslan. Sosit la Brăila, acesta a cunoscut-o pe fata lui Rally, un grec bogat, proprietarul teatrului și al hotelului cu același nume. Soții Athena și Petre Alexandrescu au avut opt copii. Al optulea copil, Cecilia, pianistă renumită, s-a căsătorit cu Gheorghe Ștefănescu Goangă.În Brăila, Piața Poligon 2, se află casa în care s-a născut Petre Ștefănescu Goangă. Clădirea, ridicată la sfârșitul sec. XIX, a fost declarată monument istoric, cu Cod LMI: BR-IV-m-B-02167. La 12 august 2011, primarul Aurel Simionescu și secretarul de stat Răzvan Murgeanu au semnat implementarea proiectului "Reabilitare Casa Petre Ștefănescu Goangă". În valoare totală de 1,9 milioane de lei, proiectul are un termen limită de finalizare de 2 ani și jumătate și constă în renovarea clădirii din patrimoniul cultural al municipiului Brăila ce poartă numele artistului brăilean. Odată cu reabilitarea monumentului istoric se urmărește introducerea obiectivului în circuitul turistic, atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori, creșterea numărului de evenimente culturale locale și creșterea numărului de turiști în municipiul Brăila. La Curtea de Argeș, pe Str. Viorelelor nr.1, se află o casă construită în secolul XVIII, cunocută sub denumirea de „Casa Goangă”, care a aparținut bunicilor cântărețului. Între anii 1969-1972, această casă a avut statut de muzeu. Astăzi, clădirea adăpostește biblioteca orășenească. ^{sursa : wikipedia}

IONEL VOINEAG

Ionel Voineag (n. 1 noiembrie 1950, Brăila) este un artist liric român consacrat (tenor). În adolescență a cântat în corul Liceului “N. Bălcescu” din Brăila, după care s-a înscris la Școala Populară de Artă din Brăila, unde a studiat pianul, violoncelul și chitara clasică. S-a pregătit apoi la canto cu profesoara Dorina Șerbănescu, care a studiat în Italia, în perioada interbelică. După temninarea Liceului, în 1969, s-a înscris la secția Profesori de Muzică la Conservatorul “George Enescu” din Iași, trecând apoi la secția Canto clasic, unde a studiat cu profesorul Visarion Huțu, bariton, solist al Operei Române din Iași. A susținut primul recital vocal în 1974, la Sala de Concerte a Conservatorului, fiind acompaniat la pian de maestrul Ioan Welt. Debutul în repertoriul vocal - simfonic, a fost în 1975, în oratoriul “Anotimpurile” de Joseph Haydn, pe scena Filarmonicii “Moldova” iar la 26 iunie 1976, a debutat, ca solist de operă, pe scena Operei Române din Iași, în rolul Rodolfo, din opera “Boema” de Giacomo Puccini. La 1 octombrie 1982 a devenit prim - solist al Operei Naționale din București. A susținut o bogată și strălucită activitate artistică (1971-2006). Din 1992 și în prezent, activează ca profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică București, Secția Canto Clasic. Tenorul Ionel Voineag a cântat alături de cântăreți celebri, sub bagheta unor importanți dirijori, pe mari scene lirice din: Italia, Franța, Anglia, Irlanda de Nord, Scoția, Țara Galilor, Spania, Portugalia, Bulgaria, Grecia, Turcia, URSS, Japonia, Coreea (Sud-Nord), Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria, Olanda, Belgia, Luxemburg, Germania (Est-Vest), Irlanda, Elveția, Austria. sursa : wikipedia