Pompiliu Păltănea

Este distins cu gradul de Cavaler (1920) şi apoi de Ofiţer (1927) al Legiunii de Onoare Franceze, tot în 1927 primind şi Crucea Ordinului Meritului, acordată în Spania. Va fi unul dintre organizatorii celui de-al XVI-lea Congres al Presei Latine (Bucureşti, septembrie 1927), iar în 1940 devine secretarul general al Asociaţiei Presei Străine din Franţa şi din 1944 preşedinte al Federaţiei Ziariştilor Străini din Franţa. În studiul Adevăr şi legendă, publicat în „Vieaţa nouă" între 1914 şi 1916, Păltănea încearcă să susţină dreptul la existenţă şi chiar la preeminenţă literară cuvenit simbolismului în spaţiul românesc. El reia, la distanţă de decenii, eforturile lui Jean Moreas şi ale altora de a salva simbolismul de acuzaţia de decadentism. Informaţia este bogată, criticul se mişcă printre sursele franceze cu uşurinţă şi le citează abundent. Argumentele nu pot fi, totuşi, altele decât ale simboliştilor combatanţi din jurul lui 1886. Autorul devine inventiv doar când trebuie să afirme caracterul naţional şi înnoitor al curentului şi să sublinieze poziţia ideologică a acestuia în disputa cu „naţionalismul demagog" şi cu „ţărănismul sectar".Prozele lui Păltănea nu au fost adunate în volum, fiind publicate între 1909 şi 1919 doar în „Vieaţa nouă" : Robii unei himere, Destăinuirea unui mort, Concert nupţial, Impresiile unui convertit etc. Mai izbutită este Povestea frumoasei Psyche (1912), istoria iubirii unui băiat de 9 ani pentru păpuşa surorii sale mai mari. Zbaterea sufletească a copilului e relatată într-un ton grav, fiind exclusă ironia, chiar şi aceea blândă, medeleniană. Accentul cade îndeobşte pe decoraţia stilistică a relatării, pe incantaţia frazei, înceţoşând înţelesul.Pompiliu Păltănea (28 iulie 1889, Brăila - ?, Paris) este un critic literar, dramaturg, prozator şi traducător. Este fiul lui Ioan Păltănea, mic negustor. Învaţă la Liceul „N. Bălcescu" din Brăila, absolvit în 1908, şi urmează Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti, luându-şi licenţa în 1912, cu specializarea filologie modernă. În 1909 debutează cu proză la revista „Vieaţa nouă", al cărei statornic colaborator va rămâne, fiind cunoscut, în epocă şi mai târziu, ca discipol al lui Ovid Densusianu. În aceeaşi perioadă mai publică în „Noua revistă română" şi în „Adevărul de duminică", unde foloseşte pseudonimul Rebus-Brăila. Face o specializare la Paris înainte de izbucnirea primului război mondial, apoi devine ataşat de presă pe lângă Ambasada României în Franţa.Între 1917 şi 1921 este membru în comitetul de direcţie al periodicului „Românul. Journal hebdomadaire franco-roumain" şi redactor-şef, până în aprilie 1921, al săptămânalului parizian „Le Courrier franco-roumain", condus de Cincinat Pavelescu. Colaborează la „Mercure de France", „Je suis partout", fiind în acelaşi timp corespondentul la Paris al cotidianului bucureştean „Universul". Scriitorul nu are vocaţie epică, iar atmosfera misterioasă nu poate suplini deficienţele de construcţie, motivarea insuficientă a conflictului sau lipsa de fundament a pretenţiilor filosofice ale autorului. Durabile sunt rezultatele activităţii de traducător a lui Păltănea, care a realizat, în colaborare cu Titu Dinu, versiuni ale unor scrieri din latină (Horaţiu, Plaut) şi franceză (Maurice Maeterlinck). Satirele lui Horaţiu (1911; Premiul Academiei Române), transpuse în metru original, au vioiciune şi autenticitate. sursa : crispedia.ro